Love Story ( Ep.2 )

Duminică, 12:35

-- Bună dimineaţa iubito! Ai dormit bine? o întâmpină el zâmbind şi plin de energie pozitivă.
-- Neaţa iubitu.. ea înca somnoroasă şi buimacă s-a dus să se spele pe faţă pentru a fi sigură că nu visează. Ba chiar s-a şi ciupit să elimine orice îndoială.
El îi pregătea micul-dejun, făcuse deja cumpărăturile în timp ce ea dormea.
-- Sărbătorim ceva?
Erau prea multe întâmplări ce o duceau în culmea fericirii şi i se părea că ceva nu este în regulă. O schimbare radicală ar fi putut spune, dacă nu era atat înglobată de tot felul de gânduri, suspiciuni.
-- Puiule, nu este nevoie să sărbătorim ceva pentru a te răsfăţa aşa cum meriţi. Trebuie să recuperăm timpul pierdut!
-- If you say so.... Şi-ar fi dorit să se poată bucura cu toţi porii de schimbarea lui. Era prea frumos sa fie adevarat. Nu că ar fi ea o persoană negativistă, dar ceva nu-i mirosea a bine. Şi acel lucru nu era mancarea, din contră, aceea mirosea fermecător de bine.
-- I do! Ce facem azi? Vrei să mergem pe undeva? Hai să ne plimbăm printr-un parc ceva.. Herăstrău, e bine? îi înşirui el întrebările, puţin agitat. Era plin de energie, ca niciodată. Nu avea stare deloc. Şi-a mâncat porţia parcă dintr-o înghiţitură, în timp ce ea mânca încet, privindu-l şi analizându-l cu atentie.
-- Mergem unde vrei tu. Ştiu că nu îţi place să zic asta, dar dacă tot ai început ziua surprinzându-mă, fă-o pană la capăt! Îmi voi lua revanşa, promit! În acel moment ea a pus punct tuturor gândurilor sumbre şi s-a lăsat pradă destinului.
-- Ok, vezi că ai promis! Îi zâmbi gingaş.


14:57

Odată ajunşi în parc, nu înceta să o surprindă cu tot felul de gesturi ce pana atunci nu le facea.
-- Ai chef de poze?
-- Ştii doar că nu îmi place să mi se facă poze. Între timp îi aruncă o privire pătrunzătoare Ellei şi putu observa un dram de tristeţe în ochii ei, ceea ce l-a determinat să îşi schimbe hotărârea. Dar acum voi face o excepţie. E bine?
Pe chipul ei se putea citi cât este de fericită. Ea fiind o fire jucăuşa, copilăroasă, l-a plimbat pe bietul Andi tot parcul, având grijă să nu evite nicio alee. Ba chiar s-au dat în maşinuţe, roller-coaster, caracatiţă etc. Au făcut multe poze, exact aşa cum îşi dorea ea.
-- Hai să închiriem o barcă! Vrei?
-- Hai, dar să nu mă răstorni că nu ştiu să înot! M-aş duce la fund ca Di Caprio în Titanic. Glumi ea.
-- Nu promit nimic! Spuse el râzând.

Au petrecut întreaga zi râzând, chicotind, jucându-se şi făcând tot ce se putea pentru a se distra. Erau obosiţi după ce-au străbătut parcul în lung şi-n lat, aşa că s-au aşezat pe o bancă şi admirau copilaşul ce era smotocit de către parinţii săi, situaţi pe banca de alături. Tatăl micuţului i-a zărit cum amândoi îi priveau fiul cu o strălucire a ochilor ce-i aducea aminte de el când a aflat că soţia sa este însărcinata.
-- Bucuria de a avea propriul tău copil cu femeia iubită nu se compară cu nimic în lume! Acest omuleţ, prin fiecare zămbet sau gest al său îmi dă puterea şi energia de care am nevoie să răzbesc în viaţă!
-- Un copil a fost, este şi va fi întotdeauna Universul părinţilor; de aceea se spune că este fructul dragostei.
Ella nu înceta să zâmbească când spunea aceste lucruri, ceea ce l-a încurajat pe Andi să spună:
-- Iubito, îmi doresc din tot sufletul să avem şi noi propriul nostru bebe! Nimic nu m-ar face mai fericit!
La auzul acestor cuvinte, strălucirea ochilor dispăruse, dar rămăsese zâmbetul, ce parcă era acolo doar pentru o bună impresie şi pentru a nu-i da motive iubitului său să-i pună întrebări la care ea nu ar fi ştiut ce să-i raspundă.
Şi-au continuat plimbarea până la maşină, dar atmosfera era alta. El la fel de încântat de prezenţa ei, sclipind de fericire vorbea fără răsuflare în timp ce ea era absentă, gânditoare şi dădea doar răspunsuri monosilabice. Nici în maşină nu a fost prea diferit, ba chiar se putea auzi decât radio-ul. Cănd au ajuns în faţa blocului ei, Ella a început să vorbească, să spună lucruri ce pe Andi nu păreau sa-l bucure.
-- Andi, tu ai vorbit serios când ai spus că îţi doreşti să avem un copil?
-- Andi ?!? .... da, am vorbit serios. Tu nu vrei?
-- Tu realizezi ce înseamnă să ai un copil? Cred că eşti inconştient! Eu nu sunt pregătită să am o asemenea relaţie!
-- Poftim?! Dar tu îmi spuneai că îţi doreşti o relaţie serioasă!
-- DA! Serioasă.. Dar nici chiar aşa de serioasă!
-- Bun atunci, nu ne grăbim. Putem începe prin a te muta la mine. Vedem cum ne descurcăm împreună şi după ceva timp vom lua o decizie mai importantă.
-- Nu Andi. Nu vreau să mă complic. E prea mult pentru mine. În plus, ce ţi-a venit aşa deodată? Dacă nu te-aş fi căutat eu, nu mi-ai mai fi dat niciun semn de viaţă.
-- Mi-era teamă de un refuz. Am lipsit atâta timp din viaţa ta şi nu am avut curaj să te caut. Nu am crezut că mă mai iubesti. Am greşit! Iartă-mă!
-- Nu te mai iubesc, îmi pare rău! Deşi putea observa ochii uşor înlăcrimaţi ai iubitului ei, nu s-a lăsat înduioşată. S-a terminat. Nu mai putem continua aşa.
-- Cum poţi spune asta ?!?! Aseară mi-ai ...
-- Aseară îmi retrăiam amintirile! Era euforia aceea pentru că nu te mai văzusem de foarte mult timp. Astăzi mi-am dat seama că nu mai simt nimic pentru tine!
-- Astăzi? Este imposibil! Erai fericită !!! Cum poţi spune aşa ceva ?!?!
-- Da.. eram.. pană să-mi dau seama că între noi nu mai poate fi nimic.
-- Ella, dar eu te iubesc. Nu ma poţi lăsa aşa! Te iubesc enorm!
-- Prea târziu..
Andi cu o amărăciune în suflet din cauza celor auzite, se apropie uşor de ea, încercând să o sărute, dar ea, simţindu-i respiraţia s-a speriat de furnicăturile ce-i cuprinseseu corpul, a ieşit brusc din maşina, trântind uşa cu putere şi a intrat plângând în scara blocului fără să privească înapoi. A intrat în apartamentul său, rezemându-se de uşa de la intrare, scurgându-se lin pe ea până ce-a cazut, făcându-şi reproşuri.
De ce am făcut asta?!? Dumnezeule, ce-am făcut?!? Îl iubesc!!!

Love Story ( Ep.1 )

Sambătă, 20:05

Era o seară plăcută din Februarie. Andi şi Ella s-au reîntalnit după ceva timp în care, fără îndoială şi-au dus dorul unul celuilalt. Nu prea se priveau în acelaşi timp. Niciunul din ei nu avea curajul sa îl privească pe celălalt în ochi pentru a nu ieşi la iveală sentimentele pe care încă şi le purtau.

Au vorbit despre tot ce se putea si totodată îi amuza, dar evitând ceea ce a fost între ei. Se simţeau bine împreună dar totuşi ceva lipsea. În spatele zâmbetelor ce erau tatuate pe feţele lor, se ascundea tristeţea datorată faptului că, deşi aveau persoana iubită în faţa nu puteau aduce în discuţie relaţia lor, ce în urmă cu două luni luase sfârşit.. Erau cuprinşi de teama de a nu-l deranja pe celălalt deschizând acest subiect. În sinea lor aveau o mulţime de întrebări de pus dar nu gaseau o formulare propice cât sa nu lase loc de interpretari. Părea totul atât de perfect şi simplu şi nu doreau să schimbe acest peisaj într-unul trist si complicat.

Două ore s-au scurs de parcă ar fi fost minute. Spre finalul întalnirii se instalase o tăcere ce îi apăsa. Ştiau că trebuie sa-şi ia la revedere unul de la celălalt, dar niciunul nu putea să facă primul asta. Mai aveau multe de vorbit. Erau subiecte pe care nici măcar nu le-au atins. Acelea … despre ei. Ella s-a încumetat şi a întrerupt liniştea ameţitoare cu o voce tremurândă:

-- S-a făcut târziu. Cred că ar trebui să plecăm acasă.

-- Da, ai dreptate, afirmă Andi puţin dezamăgit.. Ce repede a trecut timpul, nu? (încerca să nu lase a se observa acest lucru.)

-- Daa, continuă ea suspinând, cu un glas ce abia putea fi auzit.

La ieşirea din cafenea, cei doi erau nevoiţi să se despartă. Atunci, ea s-a apropiat mai mult de el pentru a-l pupa amical pe obraz, dar el simţindu-i parfumul dulce ce ‘pe vremuri’ parcă îl îmbăta, i-a cuprins capul între mâini şi a sărutat-o atât de profund încat totul în jurul lor parcă se învârtea, ei fiind centrul imaginar al Universului. Îşi dorea sa facă asta încă din clipa în care a revazut-o după atâta timp, venind spre el cu mersul ei inţepat, având pomeţii roşii de emoţia ce o cuprinsese din cauza reîntalnirii. Şi-au lipit frunţile, privind în jos, tăcerea instalandu-se iarăşi. Ea încă nu realiza ceea ce tocmai se petrecuse. Era surprinsă într-un mod deosebit de plăcut. Au stat aşa cateva clipe, timp în care el căuta replica potrivită pentru ce avea de gand să-i spună. Şi-a ridicat privirea, uitându-se fix în ochii ei. admirându-i aşa cum obişnuia să facă şi ...

-- Nu te duce acasă. Rămai la mine în seara asta! i-a spus el extrem de entuziast.

-- Darr.. Ea rămăsese fără cuvinte. Nu s-ar fi aşteptat la aşa ceva nicicum.

-- Hai! Nu vreau decât să mai petrecem puţin timp împreuna, îţî promit că nu mă voi atinge de tine dacă tu nu doreşti asta. Ce zici, vii?

-- Eu.. trebuie sa ajung acasă. Nu i-am anunţat pe ai mei că lipsesc noaptea asta.

-- Sună-i şi spune-le că rămâi la o colegă. Te rog !

-- Nu te inţeleg. Până nu demult...

-- Nu iţi cer decât să stai cu mine, o intrerupsese el. Îmi este dor să te am lângă mine atunci când mă trezesc!

-- Nu ştiu de ce fac asta, dar fie! Îi sun acum, în funcţie de răspunsul lor rămân sau nu! Dar, să-ţi iasă din cap dacă ai vreo idee năstruşnică!!!

-- Da, ti-am promis doar...

22:46

Tot drumul abia dacă au scos câteva cuvinte. Încă le era greu să creadă că după o lungă perioadă de timp, străbat iarăşi împreună traseul spre apartamentul lui. Când au ajuns acasă şi-au pus să mănânce ceva, aşa cum făceau mereu. Şi-au fumat ţigarea de după masă şi s-au retras în dormitor.

Ella s-a schimbat în hainele lui care îi erau bineîmţeles mari, dar o făceau să se simtă atăt de bine, pentru că erau ale lui. De fiecare dată s-au amuzat pe această temă. La fel şi acum. S-au pus în pat şi se priveau în ochi, tăcuţi. Pe feţele amândurora se putea observa uşor un zâmbet tâmp. Micile lor joculeţe de dinainte de culcare au avut loc şi de această dată, negreşit. Andi o mângâia pe faţă spunându-i ce ochi frumoşi are. Ea ştia că avea să-i spună asta. Mereu o făcea. I-a cerut să stea mai aproape de el, astfel încat să o poată lua în braţe. În întunericul din cameră se puteau zări câteva firicele de lumină de la felinarul de afară. În acele momente nu mai exista nimeni şi nimic. Erau ei şi atat. Erau fericiţi. Ella ştia la fel de bine ca şi Andi ca inevitabilul avea să se întample. Îşi dorea asta, îl dorea pe el. După săruturi ce parcă durau o eternitate, totul începea să prindă sens iar sângele să le clocotească în vene. Adrenalina creştea iar ei nu se săturau unul de celălalt. Nimic nu le mai stătea în cale să se dăruiască unul celuilalt aşa cum până nu demult o făceau. Ştiau amândoi că nu se puteau abţine de la a savura plăcerea carnală ce şi-o puteau oferi reciproc. Trupurile lor deveniseră un întreg ce parcă lăcrima de plăcere. Geamurile aburite erau ca o dovadă vizibilă a atmosferei încinse din camera lui. Ella cu o greutate în suflet ce o apăsa de ceva timp reuşi sa îi şoptească la ureche:

-- Ştii... eu... încă .. încă te iubesc.

Andi nu era uimit ce ceea ce tocmai auzise pentru că o cunoştea destul de bine şi după cele ce tocmai se petrecuseu nu avea nicio îndoială că ea nu ar simţi asta. În acel moment, a fixat-o cu privirea şi îi replică:

-- Şi eu..... te iubesc !

Au adormit încolăciţi, îmbrăcându-se astfel unul cu trupul celuilalt. Spre dimineaţă Andi s-a trezit având senzaţia că totul a fost doar un vis, dar când şi-a întors privirea spre cealaltă parte a patului şi o zări, sufletul parcă i se umplea de fericire. Ea era acolo, pe bucata ei de pat, unde el nu a mai permis nimănui să doarmă. A rămas câteva clipe admirând fiinţa de langă el şi simţea cum radia de fericire. Şi-a propus să o facă fericită aşa cum îşi dorea de la bun început. Acum nimic nu îl mai reţinea. O mai pierduse odată dar acum avea de gand să profite de fiecare secundă petrecută alături de ea.

Soarele îşi făcu apariţia şi îl anunţa că a sosit ziua pentru care el avea planuri mari.