Sambătă, 20:05
Era o seară plăcută din Februarie. Andi şi Ella s-au reîntalnit după ceva timp în care, fără îndoială şi-au dus dorul unul celuilalt. Nu prea se priveau în acelaşi timp. Niciunul din ei nu avea curajul sa îl privească pe celălalt în ochi pentru a nu ieşi la iveală sentimentele pe care încă şi le purtau.
Au vorbit despre tot ce se putea si totodată îi amuza, dar evitând ceea ce a fost între ei. Se simţeau bine împreună dar totuşi ceva lipsea. În spatele zâmbetelor ce erau tatuate pe feţele lor, se ascundea tristeţea datorată faptului că, deşi aveau persoana iubită în faţa nu puteau aduce în discuţie relaţia lor, ce în urmă cu două luni luase sfârşit.. Erau cuprinşi de teama de a nu-l deranja pe celălalt deschizând acest subiect. În sinea lor aveau o mulţime de întrebări de pus dar nu gaseau o formulare propice cât sa nu lase loc de interpretari. Părea totul atât de perfect şi simplu şi nu doreau să schimbe acest peisaj într-unul trist si complicat.
Două ore s-au scurs de parcă ar fi fost minute. Spre finalul întalnirii se instalase o tăcere ce îi apăsa. Ştiau că trebuie sa-şi ia la revedere unul de la celălalt, dar niciunul nu putea să facă primul asta. Mai aveau multe de vorbit. Erau subiecte pe care nici măcar nu le-au atins. Acelea … despre ei. Ella s-a încumetat şi a întrerupt liniştea ameţitoare cu o voce tremurândă:
-- S-a făcut târziu. Cred că ar trebui să plecăm acasă.
-- Da, ai dreptate, afirmă Andi puţin dezamăgit.. Ce repede a trecut timpul, nu? (încerca să nu lase a se observa acest lucru.)
-- Daa, continuă ea suspinând, cu un glas ce abia putea fi auzit.
La ieşirea din cafenea, cei doi erau nevoiţi să se despartă. Atunci, ea s-a apropiat mai mult de el pentru a-l pupa amical pe obraz, dar el simţindu-i parfumul dulce ce ‘pe vremuri’ parcă îl îmbăta, i-a cuprins capul între mâini şi a sărutat-o atât de profund încat totul în jurul lor parcă se învârtea, ei fiind centrul imaginar al Universului. Îşi dorea sa facă asta încă din clipa în care a revazut-o după atâta timp, venind spre el cu mersul ei inţepat, având pomeţii roşii de emoţia ce o cuprinsese din cauza reîntalnirii. Şi-au lipit frunţile, privind în jos, tăcerea instalandu-se iarăşi. Ea încă nu realiza ceea ce tocmai se petrecuse. Era surprinsă într-un mod deosebit de plăcut. Au stat aşa cateva clipe, timp în care el căuta replica potrivită pentru ce avea de gand să-i spună. Şi-a ridicat privirea, uitându-se fix în ochii ei. admirându-i aşa cum obişnuia să facă şi ...
-- Nu te duce acasă. Rămai la mine în seara asta! i-a spus el extrem de entuziast.
-- Darr.. Ea rămăsese fără cuvinte. Nu s-ar fi aşteptat la aşa ceva nicicum.
-- Hai! Nu vreau decât să mai petrecem puţin timp împreuna, îţî promit că nu mă voi atinge de tine dacă tu nu doreşti asta. Ce zici, vii?
-- Eu.. trebuie sa ajung acasă. Nu i-am anunţat pe ai mei că lipsesc noaptea asta.
-- Sună-i şi spune-le că rămâi la o colegă. Te rog !
-- Nu te inţeleg. Până nu demult...
-- Nu iţi cer decât să stai cu mine, o intrerupsese el. Îmi este dor să te am lângă mine atunci când mă trezesc!
-- Nu ştiu de ce fac asta, dar fie! Îi sun acum, în funcţie de răspunsul lor rămân sau nu! Dar, să-ţi iasă din cap dacă ai vreo idee năstruşnică!!!
-- Da, ti-am promis doar...
22:46
Tot drumul abia dacă au scos câteva cuvinte. Încă le era greu să creadă că după o lungă perioadă de timp, străbat iarăşi împreună traseul spre apartamentul lui. Când au ajuns acasă şi-au pus să mănânce ceva, aşa cum făceau mereu. Şi-au fumat ţigarea de după masă şi s-au retras în dormitor.
Ella s-a schimbat în hainele lui care îi erau bineîmţeles mari, dar o făceau să se simtă atăt de bine, pentru că erau ale lui. De fiecare dată s-au amuzat pe această temă. La fel şi acum. S-au pus în pat şi se priveau în ochi, tăcuţi. Pe feţele amândurora se putea observa uşor un zâmbet tâmp. Micile lor joculeţe de dinainte de culcare au avut loc şi de această dată, negreşit. Andi o mângâia pe faţă spunându-i ce ochi frumoşi are. Ea ştia că avea să-i spună asta. Mereu o făcea. I-a cerut să stea mai aproape de el, astfel încat să o poată lua în braţe. În întunericul din cameră se puteau zări câteva firicele de lumină de la felinarul de afară. În acele momente nu mai exista nimeni şi nimic. Erau ei şi atat. Erau fericiţi. Ella ştia la fel de bine ca şi Andi ca inevitabilul avea să se întample. Îşi dorea asta, îl dorea pe el. După săruturi ce parcă durau o eternitate, totul începea să prindă sens iar sângele să le clocotească în vene. Adrenalina creştea iar ei nu se săturau unul de celălalt. Nimic nu le mai stătea în cale să se dăruiască unul celuilalt aşa cum până nu demult o făceau. Ştiau amândoi că nu se puteau abţine de la a savura plăcerea carnală ce şi-o puteau oferi reciproc. Trupurile lor deveniseră un întreg ce parcă lăcrima de plăcere. Geamurile aburite erau ca o dovadă vizibilă a atmosferei încinse din camera lui. Ella cu o greutate în suflet ce o apăsa de ceva timp reuşi sa îi şoptească la ureche:
-- Ştii... eu... încă .. încă te iubesc.
Andi nu era uimit ce ceea ce tocmai auzise pentru că o cunoştea destul de bine şi după cele ce tocmai se petrecuseu nu avea nicio îndoială că ea nu ar simţi asta. În acel moment, a fixat-o cu privirea şi îi replică:
-- Şi eu..... te iubesc !
Au adormit încolăciţi, îmbrăcându-se astfel unul cu trupul celuilalt. Spre dimineaţă Andi s-a trezit având senzaţia că totul a fost doar un vis, dar când şi-a întors privirea spre cealaltă parte a patului şi o zări, sufletul parcă i se umplea de fericire. Ea era acolo, pe bucata ei de pat, unde el nu a mai permis nimănui să doarmă. A rămas câteva clipe admirând fiinţa de langă el şi simţea cum radia de fericire. Şi-a propus să o facă fericită aşa cum îşi dorea de la bun început. Acum nimic nu îl mai reţinea. O mai pierduse odată dar acum avea de gand să profite de fiecare secundă petrecută alături de ea.
Soarele îşi făcu apariţia şi îl anunţa că a sosit ziua pentru care el avea planuri mari.
