Love Story ( Ep.2 )

Duminică, 12:35

-- Bună dimineaţa iubito! Ai dormit bine? o întâmpină el zâmbind şi plin de energie pozitivă.
-- Neaţa iubitu.. ea înca somnoroasă şi buimacă s-a dus să se spele pe faţă pentru a fi sigură că nu visează. Ba chiar s-a şi ciupit să elimine orice îndoială.
El îi pregătea micul-dejun, făcuse deja cumpărăturile în timp ce ea dormea.
-- Sărbătorim ceva?
Erau prea multe întâmplări ce o duceau în culmea fericirii şi i se părea că ceva nu este în regulă. O schimbare radicală ar fi putut spune, dacă nu era atat înglobată de tot felul de gânduri, suspiciuni.
-- Puiule, nu este nevoie să sărbătorim ceva pentru a te răsfăţa aşa cum meriţi. Trebuie să recuperăm timpul pierdut!
-- If you say so.... Şi-ar fi dorit să se poată bucura cu toţi porii de schimbarea lui. Era prea frumos sa fie adevarat. Nu că ar fi ea o persoană negativistă, dar ceva nu-i mirosea a bine. Şi acel lucru nu era mancarea, din contră, aceea mirosea fermecător de bine.
-- I do! Ce facem azi? Vrei să mergem pe undeva? Hai să ne plimbăm printr-un parc ceva.. Herăstrău, e bine? îi înşirui el întrebările, puţin agitat. Era plin de energie, ca niciodată. Nu avea stare deloc. Şi-a mâncat porţia parcă dintr-o înghiţitură, în timp ce ea mânca încet, privindu-l şi analizându-l cu atentie.
-- Mergem unde vrei tu. Ştiu că nu îţi place să zic asta, dar dacă tot ai început ziua surprinzându-mă, fă-o pană la capăt! Îmi voi lua revanşa, promit! În acel moment ea a pus punct tuturor gândurilor sumbre şi s-a lăsat pradă destinului.
-- Ok, vezi că ai promis! Îi zâmbi gingaş.


14:57

Odată ajunşi în parc, nu înceta să o surprindă cu tot felul de gesturi ce pana atunci nu le facea.
-- Ai chef de poze?
-- Ştii doar că nu îmi place să mi se facă poze. Între timp îi aruncă o privire pătrunzătoare Ellei şi putu observa un dram de tristeţe în ochii ei, ceea ce l-a determinat să îşi schimbe hotărârea. Dar acum voi face o excepţie. E bine?
Pe chipul ei se putea citi cât este de fericită. Ea fiind o fire jucăuşa, copilăroasă, l-a plimbat pe bietul Andi tot parcul, având grijă să nu evite nicio alee. Ba chiar s-au dat în maşinuţe, roller-coaster, caracatiţă etc. Au făcut multe poze, exact aşa cum îşi dorea ea.
-- Hai să închiriem o barcă! Vrei?
-- Hai, dar să nu mă răstorni că nu ştiu să înot! M-aş duce la fund ca Di Caprio în Titanic. Glumi ea.
-- Nu promit nimic! Spuse el râzând.

Au petrecut întreaga zi râzând, chicotind, jucându-se şi făcând tot ce se putea pentru a se distra. Erau obosiţi după ce-au străbătut parcul în lung şi-n lat, aşa că s-au aşezat pe o bancă şi admirau copilaşul ce era smotocit de către parinţii săi, situaţi pe banca de alături. Tatăl micuţului i-a zărit cum amândoi îi priveau fiul cu o strălucire a ochilor ce-i aducea aminte de el când a aflat că soţia sa este însărcinata.
-- Bucuria de a avea propriul tău copil cu femeia iubită nu se compară cu nimic în lume! Acest omuleţ, prin fiecare zămbet sau gest al său îmi dă puterea şi energia de care am nevoie să răzbesc în viaţă!
-- Un copil a fost, este şi va fi întotdeauna Universul părinţilor; de aceea se spune că este fructul dragostei.
Ella nu înceta să zâmbească când spunea aceste lucruri, ceea ce l-a încurajat pe Andi să spună:
-- Iubito, îmi doresc din tot sufletul să avem şi noi propriul nostru bebe! Nimic nu m-ar face mai fericit!
La auzul acestor cuvinte, strălucirea ochilor dispăruse, dar rămăsese zâmbetul, ce parcă era acolo doar pentru o bună impresie şi pentru a nu-i da motive iubitului său să-i pună întrebări la care ea nu ar fi ştiut ce să-i raspundă.
Şi-au continuat plimbarea până la maşină, dar atmosfera era alta. El la fel de încântat de prezenţa ei, sclipind de fericire vorbea fără răsuflare în timp ce ea era absentă, gânditoare şi dădea doar răspunsuri monosilabice. Nici în maşină nu a fost prea diferit, ba chiar se putea auzi decât radio-ul. Cănd au ajuns în faţa blocului ei, Ella a început să vorbească, să spună lucruri ce pe Andi nu păreau sa-l bucure.
-- Andi, tu ai vorbit serios când ai spus că îţi doreşti să avem un copil?
-- Andi ?!? .... da, am vorbit serios. Tu nu vrei?
-- Tu realizezi ce înseamnă să ai un copil? Cred că eşti inconştient! Eu nu sunt pregătită să am o asemenea relaţie!
-- Poftim?! Dar tu îmi spuneai că îţi doreşti o relaţie serioasă!
-- DA! Serioasă.. Dar nici chiar aşa de serioasă!
-- Bun atunci, nu ne grăbim. Putem începe prin a te muta la mine. Vedem cum ne descurcăm împreună şi după ceva timp vom lua o decizie mai importantă.
-- Nu Andi. Nu vreau să mă complic. E prea mult pentru mine. În plus, ce ţi-a venit aşa deodată? Dacă nu te-aş fi căutat eu, nu mi-ai mai fi dat niciun semn de viaţă.
-- Mi-era teamă de un refuz. Am lipsit atâta timp din viaţa ta şi nu am avut curaj să te caut. Nu am crezut că mă mai iubesti. Am greşit! Iartă-mă!
-- Nu te mai iubesc, îmi pare rău! Deşi putea observa ochii uşor înlăcrimaţi ai iubitului ei, nu s-a lăsat înduioşată. S-a terminat. Nu mai putem continua aşa.
-- Cum poţi spune asta ?!?! Aseară mi-ai ...
-- Aseară îmi retrăiam amintirile! Era euforia aceea pentru că nu te mai văzusem de foarte mult timp. Astăzi mi-am dat seama că nu mai simt nimic pentru tine!
-- Astăzi? Este imposibil! Erai fericită !!! Cum poţi spune aşa ceva ?!?!
-- Da.. eram.. pană să-mi dau seama că între noi nu mai poate fi nimic.
-- Ella, dar eu te iubesc. Nu ma poţi lăsa aşa! Te iubesc enorm!
-- Prea târziu..
Andi cu o amărăciune în suflet din cauza celor auzite, se apropie uşor de ea, încercând să o sărute, dar ea, simţindu-i respiraţia s-a speriat de furnicăturile ce-i cuprinseseu corpul, a ieşit brusc din maşina, trântind uşa cu putere şi a intrat plângând în scara blocului fără să privească înapoi. A intrat în apartamentul său, rezemându-se de uşa de la intrare, scurgându-se lin pe ea până ce-a cazut, făcându-şi reproşuri.
De ce am făcut asta?!? Dumnezeule, ce-am făcut?!? Îl iubesc!!!